Despre această ofertă
Ziua 1. București – Milano
Check-in si îmbarcare pe Aeroportul Internațional din Bucuresti pentru zborul cu destinația Milano. Sosire în unul dintre cele mai importante orase din Italia, cunoscut ca un centru al modei, designului si culturii. Tur de oras în Milano, un oras vibrant, care combină tradiția cu modernitatea. Cele mai iconice atracții sunt: Catedrala din Milano (exterior), una dintre cele mai mari si mai impresionante catedrale gotice din lume, Galleria Vittorio Emanuele plină de magazine de lux, cafenele si restaurante, Scala din Milano (exterior), una dintre cele mai impunătoare săli de operă din lume si centrul comercial. Cazare la hotel în zona Milano.
Ziua 2. Milano – Pisa
Mic dejun. Plecare spre Pisa, prin zona Munților Apenini si Riviera Italiană. Sosire în Pisa, oras emblematic al Toscanei si vechi port medieval, bine cunoscut pentru faimosul său Turn înclinat, minune arhitecturală care sfidează gravitația de peste 800 de ani. Însă Pisa ascunde multe alte atracții care merită explorate: magnificul ansamblu Piazza dei Miracoli (Piața Miracolelor), declarată Patrimoniu UNESCO, cu verdele său gazon care pune în valoare marmura albă strălucitoare a monumentelor, impunătoarea Catedrală Santa Maria Assunta, capodoperă a stilului romanic pisan cu influențe bizantine si arabe; Baptisteriul circular, cel mai mare din Italia, renumit pentru acustica sa perfectă care transformă orice soaptă într-un ecou celest. Cazare la hotel în zona Montecatini Terme.
Ziua 3. Florența
Mic dejun. Plecare spre capitala Toscanei, Florența. Timp liber la dispoziție pentru plimbări individuale sau opțional, tur pietonal cu ghid*. Florenţa, un oras plin de artă, cultură si istorie este considerat leagănul Renasterii italiene, influența sa artistică si culturală se resimte în întreaga lume. Arhitectura impresionantă, străduțele înguste, piețele animate si un vibe artistic vibrant oferă o atmosferă minunată pentru explorare. Se vizitează: Piazza della Signoria, cu statuile sale monumentale, Santa Croce, panteonul Italiei unde odihnesc Michelangelo Si Galileo, impozantul Dom cu cupola sa magistrală, si romanticul Ponte Vecchio, străvechiul pod al bijutierilor suspendat deasupra râului Arno. Cazare la hotel în zona Fiuggi Terme.
Ziua 4. Napoli - Pompei
Mic dejun. Plecare spre Napoli, orasul în care s-a inventat pizza. Unul dintre cele mai vechi orase europene are centrul istoric inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Acest cartier este plin de străzi înguste, piețe animante si clădiri istorice. Aici se poate vizita Biserica Gesù Nuovo Si Capela Sansevero, cunoscută pentru statuia „Cristo Velato”. Timp liber pentru a degusta specialitățile locale si pentru a observa stilul de viață al localnicilor. După-amiază, excursie opțională la Pompei*, orasul antic acoperit de lavă în urma erupției vulcanului Vezuviu în anul 79 d.Hr. Situl arheologic acoperă o suprafață de aproximativ 66 de hectare, incluzând străzi, case, teatre, temple si foruri. Cazare la hotel în zona Fiuggi Terme.
Ziua 5. Roma
Mic dejun. Plecare spre Roma, cunoscută sub numele de „Orasul Etern", capitala Italiei si un adevărat muzeu în aer liber, plin de istorie, artă si cultură. Aici, fiecare colț de stradă dezvăluie vestigii ale unei civilizații care a modelat lumea occidentală timp de milenii. Timp liber la dispoziție pentru plimbări individuale sau opțional, tur de oras*, care include cele mai importante atracții turistice: Vaticanul, un stat independent si centrul Bisericii Catolice, Bazilica Sf. Petru cu impresionanta cupolă proiectată de Michelangelo, una dintre cele mai mari din lume, Coloseumul o capodoperă arhitecturală si simbol al istoriei Romei, Forumul Roman cu ruinele sale fascinante si Piazza di Spagna cu celebrele Scări Spaniole. Timp liber pentru cumpărături. Cazare la hotel în zona Chianciano Terme.
Ziua 6. Verona
Mic dejun. Plecare spre Verona prin Câmpia Padului si emblematica zonă a Bolognei. Sosire în Verona cunoscut pentru frumusețea sa istorică Si legătura cu celebrul dramaturg William Shakespeare, fiind locul de desfăSurare al povestii de dragoste dintre Romeo si Julieta. Atracțiile orasului sunt: Arena din Verona, un amfiteatru roman faimos pentru spectacolele si concertele de operă, Casa Julietei cu balconul faimos, Torre dei Lamberti ce oferă o panoramă spectaculoasă asupra orasului si Castelvecchio o fortăreață medievală care adăposteste un muzeu de artă. Cazare la hotel în zona Verona.
Ziua 7. Veneția
Mic dejun. Plecare spre Veneția, unul dintre cele mai frumoase orase din lume. Timp liber pentru vizite pe cont propriu sau, opțional, tur de oras cu ghid local*. Renumit pentru canalele sale pitoresti, arhitectura impresionantă si atmosfera romantică, Veneţia un oras care pare să fi rămas prins în timp. Canalul Mare este cel mai cunoscut si oferă vederi spectaculoase ale palatelor istorice. Gondolele sunt mijloacele tradiționale de transport, iar plimbările cu ele sunt o experiență de neuitat. Basilica San Marco, cu mozaicurile sale strălucitoare, si Palatul Dogilor sunt două dintre cele mai importante atracții. Cazare la hotel în zona Verona.
Ziua 8. Milano - București
Mic dejun. Transfer către aeroport pentru check-in si îmbarcare cu destinaţia Bucuresti.
- 1 Plecarea
- 2 Datele tale
Alege data plecării
Nu avem încă date publicate pentru această ofertă.
Spune-ne când ai vrea să pleci și îți răspundem în aceeași zi.
Informații utile
Servicii incluse
- Transport cu avionul pe ruta Bucuresti - Milano – Bucuresti
- Cazare 7 nopți, în hoteluri de 3* cu mic dejun
- Taxe de aeroport
- 1 bagaj de cală Si 1 bagaj de mână
- Transport cu autocarul pe tot parcursul circuitului
- Asistență turistică în limba română
Servicii neincluse
- Intrările la obiectivele turistice
- Asigurare medicală si storno
- Taxa de stațiune/ oras (se achită la recepția hotelului)
Servicii optionale
- Pachet 4 excursii: 269 Euro/ persoană (se poate achiziționa doar în avans, în agenție)
- Pachet PREMIUM (4 excursii & demipensiune): 419 Euro/ persoană persoană (se poate achiziționa doar în avans, în agenție)
- Supliment demipensiune (7 cine): 159 Euro/ persoană (se poate achiziționa doar în avans, în agenție)
- Tur de oras cu ghid local în Florența: 69 Euro/ persoană
- Tur de oras cu ghid local în Roma: 69 Euro/ persoană
- Excursie la Pompei: 79 Euro/ persoană (bilet de intrare Si ghid local incluse)
- Tur de oras cu ghid local în Venetia: 89 Euro/ persoană (transfer cu barca inclus)
Politica de plata
- 20% avans la inscriere
- diferenta cu 30 zile inainte de plecare
Ai nevoie de ajutor?
Nu ești sigur ce alegi? Sună-ne și îți spunem exact ce intră în preț.